Text banner
istoric companie
AUTOMOTIVE REFINISH, fondată în anul 2009 în România, Satu Mare este unul dintre principalii jucători pe piața de soluții tehnice complete pentru centrele de vopsitorie auto având două divizii: distribuție și retail (magazine).

Am început activitatea prin divizia de distribuție, fiind furnizor al reprezentanțelor auto și service-urilor multi marcă. Ulterior ne-am extins prezența în piață prin divizia de retail, deschizând un lanț de magazine la nivel național. Ne bucurăm să fim parteneri și să oferim sprijin pentru fiecare centru de vopsitorie din România indiferent de mărimea lui, având suportul celor două divizii și al echipelor dedicate lor.

Oferim cea mai extinsă gamă de produse de pe piața românească necesară unei vopsitorii auto: vopsea auto de retuș, abrazive, consumabile, materiale auxiliare, scule și echipamente de vopsitorie.
Produsele noastre provin de la producători internaționali cu notorietate și reputație în piața de profil.

Gigantul AXALTA (fostul DuPont), cel mai mare producător de vopsele la nivel mondial este partenerul nostru strategic și ne mândrim cu acest lucru. Lista de parteneriate de business continuă cu alte nume notabile din industrie: MIRKA, Anest IWATA, 3M, Polin, Helvina-ARS, Bossauto, Cartotecnica Basic și RosAuto iar relațiile solide cu aceștia ne sprijină în dezvoltarea și ascensiunea noastră continuă.
În prezent, deținem 12 magazine de vopsele și consumabile auto în cele mai importante orașe din țară. Pentru magazinul din orașul tău, vezi reteaua de magazine.

AUTOMOTIVE REFINISH ÎN CIFRE

Viziune, Misiune & Valori

Viziunea noastră este să fim partenerul de încredere numărul 1 pentru fiecare centru de vopsitorie auto din România, oferind soluții tehnice de coloristică și de productivitate de neegalat care vor schimba imaginea parcului auto.

Misiunea noastră este să construim zilnic experiențe de dezvoltare pentru vopsitoriile auto. Promisiunea noastră este să ne adaptăm nevoilor clienților noștri și să îi ajutăm să își atingă potențialul maxim, oferindu-le produse adecvate și consultanță tehnică care dau strălucire parcului auto din România.

Suntem orientați către
nevoile clientului

Principala noastră prioritate este aceea de a crea valoare pentru clienţii noştri şi de a răspunde în mod constant aşteptărilor acestora în ceea ce priveşte calitatea produselor şi a serviciilor oferite. Ne dedicăm resursele înţelegerii şi satisfacerii nevoilor acestora.
Suntem profesioniști
Calitatea produselor şi a serviciilor noastre se bazează pe calitatea angajaţilor noştri. Experiența, increderea si principiile utilizate în relațiile noastre de afaceri sunt factorii care ne ajută să atingem un grad înalt de profesionalism.
Muncim în echipă
Este o atitudine pe care o construim împreună, cu energie și creativitate. Încurajăm și recunoaştem munca în echipă, susținerea reciprocă a eforturilor în cadrul echipei, disponibilitatea angajaților noștri de a colabora și de a acorda sprijin necondiționat colegilor lor. Sărbătorim cu toții succesele individuale și colective.
Credem în comunicare și simplitate
Comunicarea permanentă cu clienții și angajații, de la începutul colaborării și pe tot parcursul acesteia, este vitală pentru succesul nostru. În relația cu clienții, avem în vedere simplitatea și confortul. În mod constant, reducem complexitatea și simplificăm lucrurile.
Credem în dezvoltare și
învățare

Suntem interesați permanent de autodezvoltare, de promovarea ideilor noi, de împărtășirea celor mai bune practici și de dezvoltarea unei echipe performante. Ne susținem și ne încurajăm angajații să crească odată cu proiectele desfășurate. Suntem dornici să aflăm lucruri noi, învățăm repede și rămânem deschiși la schimbare, adaptându-ne în fața acesteia.

Echipa și Sediile Centrale

Cu echipe dedicate pe fiecare din cele două divizii, specialiști în departamentele de vânzări, tehnic si de suport, Automotive Refinish ajută în permanență la dezvoltarea afacerii clienților noștri. Expertiza, angajamentul și experiența echipelor noastre determină menținerea entuziasmului clienților noștri.

Cele două sedii centrale de birouri se află la Satu Mare și la București, unde am construit și dezvoltat echipe atât de vânzări cât și pe zona tehnică. În acest fel, cele două sedii centrale acoperă strategic nevoile partenerilor noștri de business.



Folosește harta interactivă de mai jos pentru a descoperi cel mai apropiat magazin din zona ta. Dă click pe hartă pentru a găsi adresa și datele de contact ale magazinelor sau vezi informații magazine și program de lucru.

Magazin Arad

Str. Eftimie Murgu, nr.1-3,
Arad, jud. Arad

Magazin Baia Mare

Bvd. București, nr.35,
Baia Mare, jud. Maramureș

Magazin București

Șos. Viilor, nr. 13,
sector 5, București

Magazin Cluj Napoca

Str. Câmpina, nr.46,
Cluj Napoca, jud. Cluj

Magazin Constanța

Șos. Mangaliei, nr. 60,
Constanța, jud. Constanța

Magazin Craiova (zona Craiovița)

Str. C. Brâncoveanu, nr. 36,
Craiova, jud. Dolj

Magazin Craiova (zona Romanești)

Str. Nicolae Romanescu, nr. 97
Craiova, jud. Dolj

Magazin Oradea

Str. Lapușului, nr.40,
Oradea, jud. Bihor

Magazin Râmnicu Vâlcea

Str. Alexandru Papiu, nr.1,
Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

Magazin Satu Mare

B-dul Lucian Blaga, nr.109,
Satu Mare, jud. Satu Mare

Magazin Târgu Jiu

Str. Tudor Vladimirescu, nr. 125,
Târgu Jiu, jud. Gorj

Magazin Timișoara

Str. Nicolae Andreescu, nr.80,
Timișoara, jud. Timiș